Saptamana trecuta m-a intrebat cineva daca sunt workalcoolica, am raspuns negativ. Dupa ce mi-am petrecut sambata pentru realizarea prezentarii pentru CMM pot spune ca sunt pe drumul cel bun. (daca esti mereu pe drum, nu ajungi niciodata acasa).  As mai avea oare ceva de zis cand imi spune: “daca poti si am observat ca poti.” Nu stiu daca pot, dar trebuie. Asa ca am incercat sa intorc pe toate fetele ideile si sa pregatesc variante (nu-i asa Bog?). Spre fericirea mea cu mici tertipuri a iesit cum vroiam, voi vedea insa luni dimineata daca imi primesc inca o cireasa de pe tort (sunt norocoasa din punctul asta de vedere). Pentru slide-ul care mi-a mancat nervii, nu pentru altceva.

Apropo de tematica: vineri ma durea capul foarte tare (m-a deocheat Nagel, iti zic!) si chief ma intreaba ce am. Indraznesc sa raspund la intrebare. Evident primesc cel mai tare raspuns: “da, asta e o problema delicata la fete”.  I-am spus ca a fost tare faza, caci m-a nimerit fix in punctul slab. Cum sa nu-l iubesti pe omul asta?!

Eu numai asta visez, numai la asta ma gandesc, cam asa spunea o reclama. Asta spun si eu despre echilibrul interior caci imi doresc ca lupta interioara sa se termine, sa o integrez cumva.  Ratiune vs “restul”, evident corectitudinea castiga inevitabil in detrimentul altor sentimente care isi cer pana la urma partea lor.

De luni seara ma autoeduc: “Prima data o putem numi greseala si se iarta, a doua oara…esti proasta!” Astazi slabiciunea  si confuzia de idei imi bateau la poarta asa ca mi-am repetat ideea: “Prima data a fost greseala se iarta, a doua oara… esti proasta!”

Nu m-am putut abtine sa nu postez poza asta, pentru a multumi masculul din mine.

…este foarte important!

Urasc cand imi este invadat spatiul personal, asta din cauza ca e mult prea mic pentru ce am eu nevoie.  In paharul cu pixuri/creioane aveam un creion intreg ce nu era ascutit, era virgin . Un coleg s-a gandit sa faca o fapta “buna” si sa mi-l ascute, cand am intrat in birou si mi-a dat creionul am simtit ca innebunesc. Primul lucru pe care l-am facut a fost sa-i multumesc, dupa care i-am spus ca eu il vroiam asa si ca nu il foloseam pt scris. Vreau ca lumea sa stea departe de lucrurile mele si de spatiul meu personal, asta daca nu cumva permit eu invadarea. Oameni buni cereti permisiunea!

Din seria “ce fluturasi mai primesti pe strada”.

 

Este no comment poza, insa…intrebarea ar fi “Cum iti plac filmele?*”

——————————————-

* cu foaia mea de dafin! cum altfel?!

 Curatenie sa facem! Da, intamplarile din zilele astea m-au facut sa ma gandesc serios la curatenia de care trebuie sa ma apuc. Cum spuneam e greu, caci mizeria umana e cea mai dificila.  Am reusit in cateva zile sa pun cateva persoane la locul lor, nu stiu cum s-au nimerit in aceeasi saptamana, dar pana la urma nu a fost decat bine deoarece am avut puterea sa iau atitudine si sa pun punct, sa nu mai fiu slaba si sa imi fie mereu mila, sa nu mai fac compromisuri pe pielea mea. Dupa ce am fost mereu acolo cand a avut nevoie are tupeul sa-mi spuna ca ma gandesc numai la mine si ca ar trebui sa ma gandesc si la ceilalti.  Pai… multumesc, asa am sa fac, am sa ma gandesc la mine mai mult, imi pare rau ca nu am facut-o mai devreme, dar nu-i problema caci am mai invatat ceva. Si pentru ca am o lectie invatata de ceva vreme buna, urasc sa aud pe cineva ca-mi spune sa vedem un film, da…este vorba de acel film! Un lucru e clar: o singura persoana poate sa imi spuna asta si sa reactionez cu un zambet, pe restul o sa-i trimit acolo de unde au venit, si pentru ca mamele lor nu au nicio vina pentru ca au adus magari pe lume, am sa folosesc mesaje mai subtile, sisirete/sau nu pentru a oferi raspunsul meritat de fiecare in parte. Si nu, nu sunt dura, incerc doar sa ma adaptez la lumea mizerabila in care traim.

 Sa nu creada nimeni ca toata lumea este asa, caci se inseala. Stiu ca putem mai mult, la fel de bine cum stiu ca sunt oameni care merita sa primeasca ce avem de oferit. Pentru ei toata dragostea, ajutorul, zambetul si daruirea mea!  

Partea buna din tot ce a fost e ca m-am simtit bine in urma discutiilor avute, chiar mult mai bine in urma mesajului transmis.

Am teancul de servetele* pe birou langa mine, o clipa m-am gandit ca asa ar trebui sa arate o femeie intr-un moment de despartire, asta probabil si din cauza cartii pe care o citesc. “Noi suntem zeite – carte postala” Alice Nastase, aceasta dupa cele doua carti citite ale Simonei Catrina. Nu sunt de mine cartile astea, insa trebuie sa recunosc ca mi-a placut stilul Simonei , chiar daca pe la finalul celei de-a doua deja ma plictisisem. Dimineata cand am inceput sa citesc Noi suntem zeite, am avut un sentiment ciudat, parca ii violam intimitatea tipei chiar daca actul a fost consimtit dinainte, deoarece este o colectie de e-mail-uri. Chiar daca am o groaza de carti in biblioteca care asteapta si probabil or sa mai astepte foarte mult timp din pacate, citesc cartea asta  pentru ca imi aduce aminte de mailurile mele. Daca e ceva care merita pretuit asta e timpul!

“E pacat sa simti dorinta intreaga si s-o traiesti doar pe jumatate. Daca nu merg pana la capat atunci cand te doresc atat, pacatuiesc.”  partea asta din carte m-a prins, m-am regasit in ea; daca as adopta-o/ adapta-o as aduce un strop de dafin in viata  mea, de care sincer imi e cam dor…

* am racit doar!

sau nu!

Nu mai astept nimic pentru ca mi-am dat seama singura ca de fapt aveam niste asteptari gresite, in momentul in care am realizat ca fiind doua situatii diferite evident si urmarile vor fi diferite. Nu-i nimic, oameni suntem si din greseli invatam. Apropo de invatat, astazi n-am reusit sa ajung la curs, din nou din pacate. Am chiulit, insa nu din vointa mea ci imprejurarile au fost de asa natura incat sa ma prinda ora 18:00 inca la birou.

Am chiulit mult si inca mai chiulesc de la viata mea. Ma sperie doar faptul ca timpul nu e prietenul meu, dar in definitiv al cui este?!

Simt ca trebuie sa se intample ceva, dar nu stiu ce anume si asta ma seaca.  E o stare de agitare interna care nu imi da pace de cateva zile incoace, desi eu asteptam un cu totul alt sentiment sa se instaleze dupa ziua de duminica si care sa persiste. Dar nu se intampla la fel; naiva am crezut ca orice incheiere si punct pus iti da acel sentiment de eliberare si ca orice asumare iti da drumul din colivie. Vineri credeam ca am cucerit lumea. Si iata-ma din nou micuta in asteptare.

In dimineata asta, tipa de la receptie mi-a spus: “stiu ca raspunsul e nu”, nu-mi dadeam seama la ce se refera. “Stiu ca nu esti indragostita” a fost raspunsul ei. (asta dupa ce ma scuzasem cu o zi in urma de faptul ca nu am salutat-o fiind pusa pe ganduri, mentionanad ca “nu, nu sunt indragostita” ai mei colegi glumind pun pe seama indragostelii micile mele confuzii).  Mi-a spus ca ii pare rau si ca ea imi doreste sa fiu indragostita si asteapta sa-i spun cand o sa se intample asta. Eu zic ca o sa se vada

Si mie imi pare rau…

Oscilam intre cea cu zoom si aceasta, dar sunt optimista si ma gandesc ca privitorii/cititorii nu au prb in viata privata